oops

oops. se potriveste foarte bine titlul asta. in seara asta am facut ceea ce nu am mai facut de mult... am baut de una singura. in camera sunt 30 de grade asa ca m-am racorit cu o bere... sunt ametita, ascult nicu alifantis si visez la nemurirea sufletului si la viata veacului ce va sa vie.
uuuufff... pana acum, in seara asta mi-am facut curatenie in haine, in cosmetice, in camera, in tot, numai pentru a evita sa imi fac putina ordine si in ganduri. e atat de greu sa iti aranjezi gandurile si sentimentele atunci cand nu stii ce simti si ce gandesti... iar atunci cand intre inima si minte este o lupta atat de apriga precum este de ceva vreme la mine, e cu atat mai dificil...
daca ar fi sa ma iau dupa niste idei preconcepute ale unor oameni de stiinta depasiti, as putea spune ca ar trebui sa imi ascult inima. barbatii sunt fiinte rationale iar femeile sunt emotionale. oricat as vrea sa ma opun ideii lor, nu pot. oricat as incerca sa imi ascult mintea, care este foaaaaaaarte capabila sa ma scoata din belelele in care am intrat, nu pot... de cand eram mica, mama imi zicea ca "nu exista nu pot". dar iata ca exista.
nu ma consider o persoana puternica. chiar daca am incercat sa ii cred pe cei care mi-au zis ca nu am dreptate, eu tot nu reusesc. cum pot fi eu puternica daca nu sunt in stare sa gasesc o cale de compromis intre inima si minte, in asa fel incat sa nu ranesc pe nimeni, si sa fiu si eu fericita?? sunt femeie si sunt slaba. cred. nu stiu pe ce ma bazez cand zic asta pentru ca nu stiu exact ce inseamna sa fii cu adevarat puternic sau nu.

oare daca as face orice imi sta in putinta sa fiu eu fericita, fara sa imi pese de altii, ar insemna ca sunt puternica?? unele femei din jurul meu, asa considera. ce ciudat mi se pare sa zic "femei"... nici nu mi-am dat seama cand fetele, prietenele mele, cunostintele mele, au devenit femei... timpul trece atat de repede. nici nu iti dai seama cand imbatranesti, cand traiesti, cand mori...

m-am pierdut de tot...
e 11 fix... ma iubeste cineva. de m-ar iubi cine vreau eu... aberez. nici nu stiu cine vreau sa ma iubeasca
revenind la gandurile mele. e o harababura infernala la capitolul asta. nici nu stiu ce mai vreau. nici macar visele din timpul noptii nu mai sunt la locul lor. am visat azi noapte ca dadeam BAC-ul in balconul de la Teatrul de Opera si Balet "Oleg Danovski". deja admiterea, examenul si iubirea mea (teatrul) sunt la un loc, incurcate, intr-o varza completa. imi amintesc, cand eram mica si mergeam cu mamaie (bunica din partea lu' tata) la targ, in sat, in fiecare marti, eram socata de multimea pestrita de oameni care se strangea acolo. veneau oameni de la munte cu saci de cartofi, oameni de la campie cu saci de grau si pescari de la Dunare, cu niste cosuri mari ce miroseau groaznic a mal.
iar eu, eram blocata acolo, intre munte si campie, privind speriata la burtile lor umflate de bautura si la mustatile in care gazduiau paie, praf si mizerie. si totusi, desi dezgustata de ei, ii iubeam...
si mamaie, cu caruciorul ei, cumpara cate putin din fiecare. ca orice om, abia trezit din intunericul (sau poate lumina, cine stie?) comunismlui, inca nu ii venea sa creada ce "dezmat e in lumea asta". cumpara un saculet de grau, unul de pormub, putina tarata si se grabea cu teama de a nu i le lua cineva.
ce mult imi placea la targ... mi se scurgeau ochii dupa fiecare prostie pe care o vedeam pe tarabe. imi amintesc si acum, pe partea dreapta a intrarii, erau pescarii, iar pe stanga, o cucoana mare si grasa vindea gogosi. erau unsuroase, cu putin zahar si cu siguranta facute in niste conditii groaznice. dar erau atata de bune... era singura "extravaganta' pe care mamaie isi permitea sa o faca. dintr-o pensie de 1milion 700 la vremea aia, ce puteai sa ei, sa cresti si un card de pasari, si oi, si capre si sa traiesti si tu cu un barbat bolnav...
si totusi...ce frumos era...
nici nu stiu cum am ajuns sa vorbesc despre copilaria mea. nu ca ar fi greu... se pare ca eu inca mai traiesc in trecut...
uuuufff.... tot 30 de grade si un pahar de bere in plus...
inca nu am curaj sa intru mai adanc in mintea mea... e atat de intuneric acolo... si atatea decizii care trebuiesc luate in locul altora... e ca si cum ai fi intr-o camera, murind de foame si de sete, si ai fi pus in situatia de a alege: sa manaci sau sa bei pe saturate?
so????
ca sa nu ma mai invart atat in jurul cozii...
ce sa aleg?
confotul si siguranta unei povesti care dureaza de ceva vreme
saaaau...
necunoscutul??
sa fiu banala, monotona, contabila sau...
altceva??
a dracu' dragoste...