doors

sunt in cafeneaua mea preferata si beau ceaiul meu preferat si fumez tigarile mele preferate si astept. nu stiu exact ce astept. dar am in suflet o neliniste, o emotie ca de examen. urasc asteptarea. simt ca nu mai am stare, imi tremura picioarele, inima mi se agita iar stomacul mi se urca in gat. ma uit la ceas din 5 in 5 minute si descopar ca... au trecut doar 3:)

in fata mea, la o masa, e un "nenea" care sta tot singur ca si mine. are cearcane si pungi sub ochi, obrajii scofalciti cu pometi proeminenti; doua taieturi danci ii brazdeaza obrazul. se uita la mine pe furis. il surprind atunci cand imi ridic ochii din foaie ca sa scrumez. il interesez cu sigurata... Parca ii citesc gandurile si ii vad imaginile mintii, ca niste diapozitive vechi "De ce o fi purtand doliu fata asta? Atat de tanara... Oare i-a murit un bunic, un parinte, un frate, o sora? sau iubitu'...". Mda. Sunt o vaduva tanara. de o saptamana ma imbrac numai in negru. Dimineata, cu ochii pierduti in negura somnului, alge numai haine indoliate. Curand se vor mira si profii, si colegii si...ele. Cinse sunt ele? nu pot sa zic. e secret:P. e secret pentru ca... nici eu nu stiu cine sunt. am trait intr-o lume a aparentelor:)

la masa din stanga domului (care deja se holbeaza de-a dreptul la mine) sunt un tanar si o tanara ce se saruta de mama focului. se privesc in ochi si se joaca unul cu parul celuilalt. sunt de putin timp impreuna. le cunosc privirile... sunt timide, dar in acelasi timp, pline de o curiozitate senzuala molipistoare.

prietenul meu s-a plictisit sa tot astepte un semn din partea mea asa ca a cert nota. I'm sorry "ma frend" dar nu ma interesezi. poate daca as fi fost mai plina de chef, ti-as fi zambit, mi-ai fi vorbit iar ceaiul meu ar fi trecut pe lista ta. . . DAMN... m-am inselat. Nu se da batut. Si-a mai luat o cafea...

afara ploua ca la stana si m-am udat la picioare. le simt reci si inerte. oare asa iti simti corpul cand mori?

colb, praf, nisip si altele...

mda. deci in mod oficial sunt beata moarta. a trecut ceva vreme de cand am baut cu mama. sfatul meu: in momentul in care mama voastra deschide o sticla de sampanie, FUGITI! cu siguranta nu va veti putea abtine si veti ajunge in starea in care sunt eu acum...  am venit deprimata acasa, era pana de curent in tot cartierul si am simtit o senzatie groaznica de moarte... 

asa cum zice sorescu intr-o poezie ("Boala")... "doctore, simt ceva mortal aici in zona fiintei mele... si [...] si ma trezesc in fiecare dimineata cu o senzatie de iarna". dimineata mea a fost adorabila. m-am simtit cu o sila groaznica asa ca in loc s aplec la scoala, m-am bagat inapoi in pat. am visat lung si greu si somnoros. nu cred ca ma intelegi... nu cred ca ai visat verodata ca mine. eu visez mult... si am vise ciudate, si simple si complexe si pline de nimic. nu sunt pline de nimicuri. sunt pline de tot si de nimic.

god... cred ca momentan sunt mai greu de inteles decat noica:)). e culmea... la ora de filosofie ii inteleg pe toti mai putin pe "stimabilul" domn noica... nu stiu de ce. .. 

dimineata am visat... am visat-o...:)) ce amuzanta sunt. de ce as visa-o pe ea?  ea este ceva ce nu poate fi explicat. ea este totul... ea este micul dejun, cartea me preferata, prima noapte de amor... si ultima. ea este prima, ultima si tot ce e intre ea si ea. cu siguranta cand ma voi trezi din ameteala asta, va trebui sa sterg postarea asta. de retinut: sa nu scrii niciodata ascultand vama veche si fumand=))

i'm just a cloud...looking for a friendly crowd.

stiti care este partea nasoala? ca tot ceea ce am scris eu pana acum, mi se pare groaznic de logic.

okey...gata,,, imi revin

am ajuns la concluzia ca bunu' meu prieten bobo, are dreptate. eu ma arunc ca disperata in fel de fel de relatii doar din dorinta de afectiune. wtf? de ce nu pot fi fericita si singura? ce a atat de infricosator la singuratate? 

momentan, am ramas fara prieteni. nu il mai am decat pe bobo... nu am prietene, nu am prieteni, nu am nimic... doar mama saraca. 

acum ascult "nu am chef azi"... ce amintiri frumoase am pe mel asta... "s-a ridicat usor... avea un umar gol..." :X:X:X. la dracu cu viata mea...

:)) sunt constienta ca nu trebuie sa mai scriu nimic pentru ca este pur si simplu ilogic tot ceea ce scriu eu acum... dar... daca ma voi opri o voi lua razna... 

cred ca asta este cel mai sincer articol pe care l-am scris vreodata=)))

au trecut ani si viata s-a schimbat...

memories..

Memory, All alone in the moonlight
I can dream of the old days
Life was beautiful then
I remember the time I knew what happiness was
Let the memory live again
Sunt indragostita de Barbra Streisand. Nu stiu de ce dar in ultima vreme, a intrat in sufletul meu alaturi de Audrey Hepburn, Marilyn Monroe si Sophia Loren. Toate sunt femei frumoase care au trecut prin viata nu doar pentru a trai, ci pentru a fi. Articolashu' asta a inceput ca o compunere de clasa a 6-a, cel mult a 7-a. Inspiratia mea de asta vara, actualu' meu "bro" (love you tooooo broooo;)), asteapta banuiesc, de foarte mult timp sa mai scriu ceva pe aici...
In ultima vreme, am fost bantuita foarte des de amintiri. Dimineata cand plec spre scoala, constat cu uimire ca au cam disparut frunzele... ca vecinul meu nu mai este un tzanc... ca mama are mai multe riduri. Imi amintesc o gluma usor morbida: atunci cand tot mai multi cunoscuti ai tai mor, inseamna ca imbatranesti.
Pana la onorabila mea varsta de aproape 19 ani, nu cred ca ma pot lauda cu mare lucru. Doar cu amintirile. Nu am gasit leacul pentru SIDA sau cancer, nu am publicat 3 carti, nu am ajutat copiii din Somalia. Nu am facut nimic altceva decat sa inmagazinez in capusorul mey de papusa Barbie deformata, o multime de momente fericite.
Imi amintesc o plimbare superba, pe malul marii, din Vama pana in 2 Mai... Parca simt si acum mirosul infernal de la alge putrezite si galetusa plina cu scoici pe care le-am adunat cu el...
Nu voi uita seara superba cand toate trei ne-am uitat la "Sex and the City- The movie", mancand semine si pufuleti...
Imi amintesc o prietenie deosebita care s-a sfarsit prost... Zilele petrecute cu ea in parc si cozile de la doctor pentru o amarata de scutire.
Imi amintesc tot...
Ce am fi fara amintiri? Ce am face daca seara, stand linistiti sub pilota, nu am avea la ce sa ne gandim? Cred ca amintirile sunt cele mai frumoase lucruri ce iti raman, atunci cand ramai fara nimic.
Momentan, amintirile sunt tot ce mi-au ramas. In rest nu mai am nimic...
ceea ce ati citit pana acum am scris acum vreo saptamana. atunci mi-a pierit tot cheful si am dat un save. mi-era sila si lene si eram prea confuza ca sa mai "compun" ceva. acum, din fericire am mai mult chef. pacat ca sunt si mai dezorientata:))

aseara m-am intors din bucuresti. am stat nici mai mult nici mai putin de 24 de ore. dar doamne... cat m-au schimbat aceste 24 de ore...

mi-am dat seama ca cei de langa mine sunt mai departe decat cei care nu sunt prezenti...

mi-am dat seama vorbele nu sunt decat niste paravane chinezesti din hartie translucida...

mi-am dat seama ca in momentul in care te indragostesti nu iti mai pasa de ABSOLUT NIMIC...

mi-am dat seama ca traim intr-o lume libera.

aheam...

imi mda...deci nu am mai scris de vreo luna. si sincer, nici nu imi era dor:D. am intrat pe aici insa, pentru ca locu' asta, scriind, ma ajuta sa imi pun ordine in creieras. o sa recunosc o chestie cu privire la mine, pe care am incercat cat de mult am putut sa o tin ascunsa.
dap, e secret...
simt cum in mintea ta, deja iti scrii un scenariu de telenovela. chiar daca recunosti sau nu, fata de mine sau fata de tine, nu conteaza, fiecare celula a corpului tau este surescitata la ideea unui secret. la inceput, ridici sprancenele plin/a de curiozitate, apoi incepi sa te foiesti pe scaun, citesti in gaba, sari peste randuri, doar-doar vei gasi acea informatie proaspata, suculenta, care iti ofera cateva clipe orgasmice. crezi ca eu nu stiu? crezi ca eu nu am alergat dupa secretele altora? pana mi-am dat seama ca am si eu. atunci, am inceput sa alerg dupa ale mele...
so
unul dintre marile mele secrete este ca... in acest corp "mirobolant" al meu, dincolo de piele, unghii vopsite, mascara, ruj, alunite, se afla doi oameni.
banuiesc ca dezamagirea ta este uriasa. te asteptai la o barfa ieftina, cu cine m-am mai culcat recent, sau cu cine as vrea.

ei bine... nu prea importa cu cine as vrea eu sa ma culc. sexul este minunat, sublim dar lipseste cu desavarsire in viata mea. momentan:))

probabil ca te gandesti "wtf? toti avem perioade din astea..."

mmm... imi pare rau sa te dezamagesc dar eu nu am perioade:p eu sunt mereu asa... pot zice ca sunt foarte statornica in deciziile mele. dar statornicia mea este extrem de nestatornica. nu cred ca intelegi si nici nu ai cum...

dar spune-mi! cum poti sa alegi intre tine si altcineva? cum poti sa te gandesti numai la tine, fara sa ii ranesti pe cei din jur? cum poti sa alegi fericirea ta cand fericirea ta nu te alege pe tine?

sunt foarte incoerenta acum pentru ca nu pot fi altfel...

"nu vreau sa te fac sa suferi..."

cred ca este cea mai urata fraza pe care o poate da un barbat unei femei.
in ultima vreme, viata mea si a unei foarte bune prietene este undeva in copac... si nici macar nu este un copac frumos. este uscat saracu', sta sa cada, si scartaie infiorator la cea mai mica adiere. e ceva in genul copacilor care bateau in fereastra in "La rascruce de vanturi" a lui Emily Bronte. Singura diferenta este ca acolo, era o singura fantoma care urla "Let me in, let me in".
eu, sunt urmarita de atatea fantome, incat simt ca in curand voi deveni si eu una. de fapt, cine nu are fantome? mereu este ceva care ne urmarest: amintirea unui om drag care a murit, ultimul prieten (care iti doresti sa moara doar ca sa sufere cat ai suferit tu), ultima relatie, ultima noapte de dragoste...
azi am ascultat muzica aproape non stop, cu hands-free-ul in urechi, la maxim si am cantat ca o descreierata, doar ca sa uit iarasi cat de dezamagita si de singura sunt. nu am reusit:)
mi-au venit iar in minte clipe superbe care dor, minute intregi de imbratisari si sarutari fierbinti, lacrimi si tipete si ura...

oops

oops. se potriveste foarte bine titlul asta. in seara asta am facut ceea ce nu am mai facut de mult... am baut de una singura. in camera sunt 30 de grade asa ca m-am racorit cu o bere... sunt ametita, ascult nicu alifantis si visez la nemurirea sufletului si la viata veacului ce va sa vie.
uuuufff... pana acum, in seara asta mi-am facut curatenie in haine, in cosmetice, in camera, in tot, numai pentru a evita sa imi fac putina ordine si in ganduri. e atat de greu sa iti aranjezi gandurile si sentimentele atunci cand nu stii ce simti si ce gandesti... iar atunci cand intre inima si minte este o lupta atat de apriga precum este de ceva vreme la mine, e cu atat mai dificil...
daca ar fi sa ma iau dupa niste idei preconcepute ale unor oameni de stiinta depasiti, as putea spune ca ar trebui sa imi ascult inima. barbatii sunt fiinte rationale iar femeile sunt emotionale. oricat as vrea sa ma opun ideii lor, nu pot. oricat as incerca sa imi ascult mintea, care este foaaaaaaarte capabila sa ma scoata din belelele in care am intrat, nu pot... de cand eram mica, mama imi zicea ca "nu exista nu pot". dar iata ca exista.
nu ma consider o persoana puternica. chiar daca am incercat sa ii cred pe cei care mi-au zis ca nu am dreptate, eu tot nu reusesc. cum pot fi eu puternica daca nu sunt in stare sa gasesc o cale de compromis intre inima si minte, in asa fel incat sa nu ranesc pe nimeni, si sa fiu si eu fericita?? sunt femeie si sunt slaba. cred. nu stiu pe ce ma bazez cand zic asta pentru ca nu stiu exact ce inseamna sa fii cu adevarat puternic sau nu.

oare daca as face orice imi sta in putinta sa fiu eu fericita, fara sa imi pese de altii, ar insemna ca sunt puternica?? unele femei din jurul meu, asa considera. ce ciudat mi se pare sa zic "femei"... nici nu mi-am dat seama cand fetele, prietenele mele, cunostintele mele, au devenit femei... timpul trece atat de repede. nici nu iti dai seama cand imbatranesti, cand traiesti, cand mori...

m-am pierdut de tot...
e 11 fix... ma iubeste cineva. de m-ar iubi cine vreau eu... aberez. nici nu stiu cine vreau sa ma iubeasca
revenind la gandurile mele. e o harababura infernala la capitolul asta. nici nu stiu ce mai vreau. nici macar visele din timpul noptii nu mai sunt la locul lor. am visat azi noapte ca dadeam BAC-ul in balconul de la Teatrul de Opera si Balet "Oleg Danovski". deja admiterea, examenul si iubirea mea (teatrul) sunt la un loc, incurcate, intr-o varza completa. imi amintesc, cand eram mica si mergeam cu mamaie (bunica din partea lu' tata) la targ, in sat, in fiecare marti, eram socata de multimea pestrita de oameni care se strangea acolo. veneau oameni de la munte cu saci de cartofi, oameni de la campie cu saci de grau si pescari de la Dunare, cu niste cosuri mari ce miroseau groaznic a mal.
iar eu, eram blocata acolo, intre munte si campie, privind speriata la burtile lor umflate de bautura si la mustatile in care gazduiau paie, praf si mizerie. si totusi, desi dezgustata de ei, ii iubeam...
si mamaie, cu caruciorul ei, cumpara cate putin din fiecare. ca orice om, abia trezit din intunericul (sau poate lumina, cine stie?) comunismlui, inca nu ii venea sa creada ce "dezmat e in lumea asta". cumpara un saculet de grau, unul de pormub, putina tarata si se grabea cu teama de a nu i le lua cineva.
ce mult imi placea la targ... mi se scurgeau ochii dupa fiecare prostie pe care o vedeam pe tarabe. imi amintesc si acum, pe partea dreapta a intrarii, erau pescarii, iar pe stanga, o cucoana mare si grasa vindea gogosi. erau unsuroase, cu putin zahar si cu siguranta facute in niste conditii groaznice. dar erau atata de bune... era singura "extravaganta' pe care mamaie isi permitea sa o faca. dintr-o pensie de 1milion 700 la vremea aia, ce puteai sa ei, sa cresti si un card de pasari, si oi, si capre si sa traiesti si tu cu un barbat bolnav...
si totusi...ce frumos era...
nici nu stiu cum am ajuns sa vorbesc despre copilaria mea. nu ca ar fi greu... se pare ca eu inca mai traiesc in trecut...
uuuufff.... tot 30 de grade si un pahar de bere in plus...
inca nu am curaj sa intru mai adanc in mintea mea... e atat de intuneric acolo... si atatea decizii care trebuiesc luate in locul altora... e ca si cum ai fi intr-o camera, murind de foame si de sete, si ai fi pus in situatia de a alege: sa manaci sau sa bei pe saturate?
so????
ca sa nu ma mai invart atat in jurul cozii...
ce sa aleg?
confotul si siguranta unei povesti care dureaza de ceva vreme
saaaau...
necunoscutul??
sa fiu banala, monotona, contabila sau...
altceva??
a dracu' dragoste...

de ce zambesc copiii?

stau si ma tot uit la tastatura de vreo zece minute si ma gandesc despre ce naiba sa scriu... acum am scris un rand dar nimic interesant. chiar nu cred ca ii pasa cuiva ca eu sunt in pana de idei de cateva zile. de fapt, sunt oameni care mi-ar zice "Atunci las'o naibii balta si nu te mai c*** pe tine daca nu esti in stare sa scoti trei randuri fara sa te chinui". Da' stau eu si cuget asa... oare daca faci un lucru mai incet decat ceilalti inseamna ca nu il faci ca lumea?? Si mai zic ceva... E mai important sa scrii despre ce hartie igienica folosesti, din lipsa de subiecte sau sa scrii o data la o saptamana, dar despre ceva mult mai "inaltator" decat micul dejun?
whatever
insa, intrucat, pentru ca si deoarece este "la moda" sa ai blog si sa scrii acolo despre pisica lu' vecina de la 2 care a facut caca pe scara, voi povesti si eu ce am facut azi.
first of all, m-am trezit. m-am spalat. m-am uitat la stiri in timp ce ma spalam pe dinti. am mancat. am plecat la munca. am muncit. m-am deprimat. am ajuns acasa. am mancat. am facut dush. am dat gunoiu' afara. m-am asezat la calc.
OH MY GOD!!!
atat de socant. va vine sa credeti ca am mancat de doua ori astazi????
deci... tot ce am scris pana acum a fost o tampenie, in speranta ca ma va trasni vreo idee geniala care sa declanseze un nou razboi in vietnam. sau care sa il opreasca pe cel din georgia. inca nu mi-a venit, dar inca mai astept;))
pentru ca tocmai i-am trimis un mail lui Zapa (pentru cei care nu stiti cine e, intrebati), ce-ar fi sa vorbesc despre... bucuria de a fi copil si de a-ti pastra tineretea pana la... adanci batraneti.
Mulumesc lu' Doamne-Doamne, vara asta mi-am gasit un job extraordinar. Pentru cei care dintr-o prostie au ajuns pe pagina asta si nu stiu la ce ma refer, lucrez la un loc de joaca pentru copii, din Mamaia, organizat de Radio ItsyBitsy ( www.itsybitsy.ro ). Ca in urma acestui "spatiu" intreaga mea existenta a fost data peste cap (de anumite evenimente, persoane, etc), asta e partea a doua:P. So, din 4 iulie cand am inceput ca lumea treaba, mi-au trecut prin fata ochilor pe putin 300 de copii (ma intreb cum naiba avem sporul natural negativ in Romania). Au fost copii draguti, copii frumosi, copii urati, politicosi sau genu' de copii pe care i-am invita la concursul "Cine se ineaca mai repede". Insa, in ochii fiecaruia era o stralucire, o luminita de speranta pe care nu o mai gasesti cam la nimeni astazi. Doar la batranii senili.
si, tocmai aceasta problema ma macina pe mine. De ce se grabeste toata lumea sa creasca? de ce toti ne grabim sa facem 18 ani, sa ne luam carnetu' , sa ne mutam singuri?? de ce toti alergam spre maturitate cand cea mai pura fericire o vedem in ochii celor mici?
atunci cand plang, nu pot sa ma gandesc decat ca as vrea sa fiu iar mica si sa ma duc la mama in brate si sa ma linisteasca. si sa nu stiu nimic, si sa fiu fericita.
indiferent daca recunoaste sau nu, si cel mai realizat om din punct de vedere material, emotional, spiritual si cum vrei tu, isi doreste sa redevina copil. sa poata alerga si rade tare si sa se bucure de o ciocolata, fara a fi judecat. toti avem prejudecati si privim cu o spranceana ridicata orice comportament care ni se pare "neadecvat". dar ce inseamna "neadecvat"? cine hotaraste ca e "frumos" sa faci ceva sau nu? de ce ne simtim jenati daca vedem o femeie dandu-se intr-un leagan in parc? sau un barbat jucand fotbal in parcare. "Vaaai... ai vazut-o pe Coca de la 3?? se dadea in leagan in spatele blocului, fata!!". Cu ce e diferita acea femeie, doar pentru ca s-a bucurat putin de viata?? sunt absoult sigura ca ea este mai fericita decat oricare dintre acele vecine carcotase.
Cine a zis ca atunci cand ajungi la 20 si ceva de ani, trebuie sa iti iei zambetul sincer, sa il pui intr-o cutiuta si sa il arunci in pod? De ce oamenii nu se pot relaxa??
uite... chiar tu, cititorule. esti unul dintre putinii care citeste aceste randuri, asa ca, sa nu-ti fie rusine! cand ai privit ultima oara cerul? cand ai observat ca au inceput deja sa se usuce frunzele? ai vazut ca au inflorit florile din fata casei?
stii cand mi-am dat eu seama ca am imbatranit si ca nu stiu decat sa privesc nervoasa/ingandurata in asfalt, in timp ce merg spre casa cu castile in urechi? atunci cand am observat ca blocurile de vis a vis de liceul meu nu au balcoane. si de 3 ani, trec zilnic pe langa ele... in acel moment am hotarat sa privesc mai mult spre cer si mai putin spre mizeria ce s-a strans la gurile de canal. si sunt mai fericita.
cat de greu este sa iti ridici ochii din mazga care s-a depus pe viata noastra si sa te uiti spre nori? poate o sa observi ca in seara asta este o ploaie de meteoriti...
de aceea sunt toti copiii fericiti. pentru ca ei inca mai vad lucrurile dincolo de frunzele copacilor si de norii negri de ploaie. ei vad razele, ei vad soarele, stelele, lumina. si zambesc...
daca ti se pare greu sa redevii copil si sa fii fericit, du-te in casa parinteasca. ascunde-te intr-o camera, scoate-ti jucariile vechi si sterge-le de praf. uita-te in ochii ursuletilor de plus si aminteste-ti. nu te gandi ca prietenii tai din copilarie sunt pierduti in lumea intreaga. aminteste-ti cat de bine te-ai simtit cu ei. iti aduci aminte ceva din prima zi de scoala? dar despre colegul acela nebunatic care a spart tabla?? zambesti, nu-i asa? ai uitat toate aceste lucruri. dar a fost nevoie doar sa iti deschizi sufletul putin ca sa stii ca ai fost fericit si pur.
incearca sa fii iarasi asa si...
zambeste!

trecutul...

astazi, am inceput sa citesc o carte foarte draguta. "Arta Conversatiei" a Ilenei Vulpescu. Dupa 120 de pagini, m-am oprit si pentru aproape 10 minute am privit in gol si m-am gandit la... nimic. Probabil asteptati acum sa va spun ce m-a uimit/ impresionat/socat/etc. Ei bine...va dezamagesc:). Nimic din ce scria acolo nu este raspunzator pentru starea mea de visare. Dar, poate fi explicata (starea) printr-un citat din acest roman:
"Trecutul e o încăpere din prezent unde intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât, şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des."
intrucat am primit critici de la o buna prietena ca insist foarte mult pe ce au scris/zis altii si ca nu imi exprim parerile personale cu privire la subiectele pe care le "tratez" (cat de oficial suna fraza asta...), de data aceasta voi renunta la citate:D
trecutul... trecutul este prezent in orice. pana si prima propozitie din textuletul asta apartine lui. se naste inainte prezentului si moare... niciodata:). trecutul este singurul lucru nemuritor. prezentul se stinge inainte sa il constientizezi iar viitorul... viitorul nu poate fi atins niciodata. atunci cand l-ai pipait cu degetele, se intoarce cu fata la tine si descoperi ca este prezentul. iar in momentul in care vezi ca este prezentul, deja a disparut. cel din fata ta este iar trecutul. Viitorul este prezent doar in mintea ta si in planurile pe care ti le faci. pe cand trecutul... trecutul este cel care iti chinuie somnul, constiinta, mintea... pentru ca nu il poti schimba
de ce sunt suparati oamenii pe trecut? pentru ca nu il pot controla. isi fac vise pe care spera sa le indeplineasca in viitor, dar planuri pentru ce a fost, nu pot face. oamenii simt ca nu au puterea sa il influenteze asa ca fug de el, si il acuza, si il injura, si il urasc. Ca de obicei, omul, fiinta asta nenorocita, acuza pe oricine si orice pentru nefereicirea lui, doar pentru a scapa de responsabilitati
nu vreau sa par neincrezatoare in Forta Divina, intrucat cred in existenta Ei, dar... de ce a inventat omul dumnezei, in tot decursul istoriei? ca sa aiba pe cine sa dea vina atunci cand nu ii iese ceva. dar de problema cu Dumnezeu, destinul si Liberul Aribitru, ma voi ocupa altadata.
Intrebarea care ma chinuie de foarte mult timp este
"Trebuie sa uitam ce s-a petrecut in trecut?".
Sincer, nici acum nu stiu cum sa raspund. bineinteles, orice om inteligent, monoton si insipid, preferabil contabil (nu am nimic personal cu acesti oameni, dar mi-am amintit de un articol al lui Cartarescu) ar spune ca "trebuie sa gasesti un echilibru intre trecut si prezent. sa inveti din trecut si sa aplici in prezent si viitor."
eu una, nu reusesc. poate ca sunt o persoana ciudata dar, chiar daca am invatat (sau nu) din anumite intamoplari ale trecutului, nu le pot uita. atunci cand uiti trecutul, cu ce ramai? cu bucuria prezentului? si cu speranta viitorului?? am fi atat de monotoni. trairile noastre ar fi atat de lipsite de sclipire. nu am face nici o analogie cu privire la evenimentele prin care am mai trecut, nu am mai fi decat niste papusi pe care daca le inclini la verticala, li se inchid ochii iar daca le ridici, li se deschid.
bineinteles, din punct de vedere al sanatatii mentale, nu este bine sa traiesti in trecut, sa rememorezi in permanenta intamplarile care te-au marcat, pentru ca o vei lua razna...
Desi am promis sa nu mai adaug nimic ce nu este gandit de mine in acest text, voi face o exceptine intrucat mi-am amintit niste versuri ale dlui Octavian Paler:
"cand doare cicatricea, ne doare rana veche sau... faptul ca am uitat-o?"
atunci cand ne amintim un lucru dureros din trecut... ce ne deranjeaza mai mult? ca ne amintim pur si simplu sau ca ne-am amintit atat de tarziu? stiu ca exemplul pe care il voi da este destul de neconcludent dar...
atunci cand iti amintesti de o persoana care ti-a fost draga si de faptul ca ai uitat de ziua in care ar fi implinit "n" ani, de ce iti pare mai rau? ca ai uitat acest detaliu ca data nasterii sau ca ai uitat de ea atata timp?
fiecare va raspunde dupa cum crede dar eu... eu cu suguranta as regreta ca nu mi-am amintit de acea persoana la timp ca sa dedic o zi memoriei ei...
asadar, trecutul este cel care ne ofera acele clipe pline de pace si fericire sau tristete... el ne aduce zambetul pe buze atunci cand ne amintim ca am fost fericiti si consolarea in suflet ca nu mai suntem si acum tristi.
si de ce sa blamam trecutul daca numai noi suntem vinovati de ce se intampla in prezent?

prietenie, suflet, nebunii...

de data aceasta, nu mai trebuie sa ma chinui sa imi "constientizez" subictul, intrucat, din fericire am destule persoane in jur care ma pot ajuta sa inteleg ce e prietenia. Uneori, ma simt ca o copila ce acum invata lucrurile elementare despre viata. Poate chiar sunt, cine stie?
indiferent cat de cinica am fost cu privire la dragoste, acum, cand vorbesc despre prietenie ma simt blanda.

ce este prietenia?

Conform DEX-ului, a.k.a. Dictionarului Explicativ al Limbii Romane (pentru cei care chiar nu stiau ce este:P), prietenia este un "Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabileşte între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciţie, prieteşug. ♦ Atitudine plină de bunăvoinţă, prietenoasă faţă de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între ţări bazată pe aspiraţii, năzuinţe, interese comune". Din punctul meu de vedere, acest subiect este mai mult decat o definitie de dictionar; este o definitie a sufletului.
Offf... sufletul asta. Din cauza lui, patimim atat de multe... Acceptam insulte, lovituri, sentimente, dovezi de iubire si de dezgust... Din cauza lui, ne mustra constiinta. Tudor Chirila, unul dintre barbatii pe care nu i-as refuza niciodata, din nici un punct de vedere (:">), si-a asemenat sufletul cu o camera:


Ma gandesc la sufletul meu ca la o camera mare cu pereti de tabla si ecou nesfarsit. Intr-un colt zace inima ... Din tavan spanzura un bec...In jurul lui, atrase de lumina roiesc gandurile...


Dar de ce sa fiu atat de dura cu bietul suflet si sa il acuz de toate tristetile noastre? Pana la urma, "Sufletul este ceea ce-l doare pe om atunci când întreg trupul său este sănătos" (Andrei Kuraev); asa ca si el isi primeste pedeapsa. Simt ca frazele acestea, sunt destul de greu de inteles. Dar ce este mai greu de inteles decat sufletul unui om? Decat valorile, amintirile, identitatea, simtul umorului unui om?? Nimic.


Dar acum, nu bateam campiile cu gratia unui cambree sau a unui ronde de jambe (sunt niste pozitii din balet;)) despre suflet, ci despre prietenie. Conform unui idealist care sta pe strada cu mine, tipu' ala pe care il cheama Aristotel, "Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri." Asta ar insemna ca doi oameni care nu seamana, sa nu aiba nici o sansa in a forma o relatie stransa de prietenie. Dar oare, cele mai explozive si totodata incantatoare combinatii, nu se formeaza intre culorile complementare, spre exemplu? Rosu-verde, albastru-portocaliu si violet-galben? Desi suna ca o nebunie, un top violet si o fusta galbena ar face furori. Tocmai diferentele atat de pregnante, le apropie atat de mult. In traducerea acestor opt randuri, "Contrastele se atrag"
Eu cred ca prietenia dintre doua persooane total diferite este cea mai bine-meritata. De ce? Pentru ca acei oameni au facut sacrificii, s-au chinuit si au incercat extrem de mult sa mentina aceasta relatie; este atat de usor sa pastrezi o amicitie intre doi oameni asemanatori... Cei care au o legatura, desi sunt foarte diferiti, ar merita o medalie. Dar nu ar avea nevoie de una...
Se au unii pe altii.

Asa cum am promis in articolasul despre dragoste, as vrea sa spun cate ceva despre prietenie si iubire. Am gasit doua definitii ale prieteniei, care desi contineau cuvantul "iubire", erau mai mult decat diferite.

Prietenia este iubire fără aripi.(Byron)
si
Prietenia este şantaj reciproc ridicat la nivel de iubire. (Robin Morgan)
Sincer, imi este foarte greu sa interpretez cuvintele acestor domni... In primul citat, se sugereaza ca iubirea iti da aripi (fara sa bei energizant:P). Daca as urma cursul gandului care mi-a venit, as ajunge la concluzia ca senzatiile simtite atunci cand iubesti, sunt mult superioare celor simtite intr-o relatie de prietenie. Pentru ca zbori. Atunci cand simti buzele persoanei iubite, lipite de ale tale, talpele ti se ridica de pe podea, te ridici pe varfuri, si curand te dezlipesti de lumea asta si zbori intre nori. Dar atunci cand se sfarseste sarutul, pentru totdeauna, cazi. Si totusi, prietenul te-a asteptat pe pamant, si te-a prins. Iar tu, in dar, ii duci un colt de nor si un ciob de stea.

Insa, ce se intampla atunci cand... jos nu te asteapta nimeni pentru ca... ai plecat cu el spre nori. Ce poti pati atunci cand o prietenie foarte stransa se transforma intr-o relatie amoroasa care apoi, se strica? Ai doar doua optiuni:
sa cazi singur, sa te prabusesti printre nori si sa te scufunzi in pamant, pentru ca nu e nimeni sa te salveze
sau
sa cazi impreuna cu acel prieten, sa te prabusesti alaturi de el. Dar, in timpul caderii, fiecare se va agata de celalalt pentru a salva, desi stie ca nu se pot ajuta reciproc. si atunci cand ating pamantul... sunt amandoi la fel de raniti. Marea intrebare este...
isi vor reveni vreodata in asa fel incat sa ramana si prieteni?
sincer, ideea de a avea o relatie de iubire cu el mai bun prieten, este excelenta. te cunoaste, te intelege si te iubeste deja ca om, si nu ca iubit/a. Dar cine iti garanteaza ca asta este esenta fericirii intr-o relatie?
personal, eu nu stiu ce sa cred. un foarte bun prieten iti poate deveni si un foarte bun amant (nu in sensul peiorativ). dar poate ramane si un foarte bun prieten in continuare?
In speranta ca acest lucru se va intampla, nu m-as da la o parte de la o relatie cu un amic. Macar sa raman cu amintirile frumoase...

aim sori

as vrea sa imi cer scuze pentru limbajul tottal neadecvat unei tinere decente de 18 ani si 8 luni, pe care l-am folosit in articolele trecute. :">:">

Dragostea...

Dragostea.
Dragostea.
Dragostea.
A trebuit sa scriu de 3 ori cuvantu' ca sa il constientizez. De subliniat constientizez, ca de inteles... Sufletu':) Ce este dragostea? Eu, nu am gasit-o pana acum. Am crezut ca am gasit-o dar mi-am dat seama ca era mancare pentru catei, hartie igienica, oferta promotionala de la Carrefour, era orice, mai putin dragoste. Asa ca, momentan nu sunt in postura de a-mi da cu parerea.
BUUUUUUUUUUUUUUT,
Camil Petrescu, in Act venetian zicea ca "Aşa e dragostea... Un joc, un joc stupid, murdar şi măsluit... Nu intri fără să dai socoteală într-un asemenea joc." Prin "a da socoteala" putem sa intelegem orice, de la a-l intreba pe cel de langa tine, in timp ce inca iti mai tine sanul in mana dreapta, si cu stanga fumeaza o tigara rupta de la mijloc, de ce nu se uita in ochii tai in timp ce faci amor cu el, pana la certurile infernale si intrebari retorice "de ce isi permite ala sa iti trimita mesaj la ora 11 noaptea????". Unde mai e frumusetea unei povesti de iubire, atunci cand nu poti face nimic de teama sa nu il superi pe cel de langa tine? Imi doresc foarte tare sa cunosc dragostea aia frumoasa, cand cel de langa tine te accepta cu bune, cu rele doar pentru ca tu sa fii fericit. Sa nu iti ceara sa te schimbi, doar pentru placerea lui, ci pentru binele tau. Unde este frate dragostea aia in care nimic nu costa??
Nu e corect sa platim si pentru a iubi. Si nu ma refer la biletul de la film, hamburgerul de la Mc sau taxiul cand o duci acasa. Platim cu lacrimi, cu tipete, cu orice... Si atunci cand nu mai poti sa plangi, cand iti pierzi vocea, cand nu mai ai nimic sa dai la schimb pentru o privire duioasa... privirea se stinge. Dragostea este cel mai greu de intretinut lucru din lume. E greu de mentinut si dispare la prima clipa de neatentie...:)
De ce accepta insa toti oamenii, mai devreme sau mai tarziu, aceste chinuri ale iubirii?? Un alt nenea destept, pe care il cheama Charles Dickens si care a scris o carte foarte dragutza numita "Marile sperante", a zis ca dragostea este "credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi." Este aceeasi situatie ca si in cazul femeilor molestate de barbatii lor. Am auzit o poveste la TV... Un tip se plimba pe strada si a vazut un barbat care o altoia zdravan pe nevasta-sa. Atunci cand a vrut sa il opreasca, nu batausul i s-a opus, ci femeia. Intre ea- batuta, chinuita si injurata- si el- nenorocitu'- se leaga o relatie foarte stransa de codependenta(e dovedit stiintific, nu bat eu campii). Desi ea ajunge cu ochii umflati la munca, nu renunta la barbatu' pe care l-a lua "la bine si la rau". La fel e si in iubire. De ce se iubesc oamenii si stau intr-o relatie chiar daca stiu ca oricum celalalt ii va rani?? Pai... un motiv ar fi obisnuinta; s-au obisnuit cu nenea/tanti aia pe care o cunosc de 5 ani, 3 luni, 12 zile, 3 ore, 6 mnute, 5 secunde si nu mai concep o zi fara o cearta, o discutie, o partida de amor (sau omor) fara ea. Second reason: teama. Desi am zis ca nu voi interveni cu pareri subiective, pot zice mie mi-era teama sa ma smulg dintr-o relatie care clar nu mai mergea, doar pentru ca mi-era frica de singuratate si de replicile de genu' "Nu pot sa vii la chef.. stii, sunt numai cupluri". De ce atunci cand esti in afara unei relatii, esti automat o scursura a societatii, din punctul de vedere al unor oameni care sunt mai nefericiti decat tine? Whatever...
revenind la Dickens, dragostea este un mod simplu de a-ti uncide fericirea mai devreme sau mai tarziu. In ziua de azi, aproape 5% dintre casatorii sfarsesc cu un divort. Poate ca nu pare foarte mult, dar ganditi-va ca si acei 5% si-au jurat dragoste eterna:). Oricum, din punctul meu de vedere, in aceasta seara simtindu-ma destul de cinica, pot spune ca ceea ce a zis englezul este valaibil, nu neaparat in cazul iubirii cat in al casatoriilor. Sunt putine relatiile oficializate, in care nu trebuie sa renunti la aproape toate placerile tale, pentru partener. "Mi-a placut filmul" se transforma in "Ne'a placut filmul", "Nu imi place pestele" in "Nu NE place pestele" and so on...
S-ar putea sa par foarte foarte anti-dragoste in acest articol... dar nu sunt:). Incerc pur si simplu sa fiu obiectiva asupra unui subiect care cere subiectivitatea absoluta:)
Singura definitie a iubirii care m-a multumit, desi am cautat extrem de mult in memorie, carti si pe net, este a lui Antonio Gala: "Dragostea este prietenie cu momente erotice." Nimic nu este mai imbucurator decat sa ai o prietenie sincera si stransa cu o persoana in timpul zilei, iar in timpul noptii, sa ai parte de "amazing, mind-blowing sex". Cred ca cele mai fericite relatii sunt cele bazate pe prietenie: stii ca dupa ce ai ti-ai adunat bucatile de encefal de pe jos (vezi "Mind-blowing":P), ii poti povesti celui care te-a facut atat de fericit/a, ce ti-a zis tarfa aia nenorocita si oxigenata de la Contabilitate ( e doar un exemplu:P). Singura problema este... Mai poti pastra prietenia daca pierzi relatia??
dar pentru asta... stay tuned:D.



IARTA-MA BOBO CA NU SUNT MAI OPTIMISTA!!!

ani de liceu

PS: ani de liceu cu emotii la romana scumpii ani de liceu cand la mate dai de greu=)))

unifoooormeee

in loc sa ma duc si sa ma bucur de inca o zi de shopping cu mama si sa cheltuiesc 350ron (adica 3milioane jumate in moneda aia veche) trebuie sa fac economii pentru "uniformele scolare". se pare ca dragul nostru minister, ce se ocupa cu presupusa educatie a "utecistilor de azi, securistilor de maine" impune fiecarui liceu sa isi aleaga un element distinctiv. si bineintelesssss... CNMB-ul a "creat" o uniforma demna de renumele nostru: fusta plisata in fata, mulata de popou, parte peste parte, scurta pana la limita dintre indecenta si tarfa. sacou de baba si tricolor pe cravata. Am cravata mea sunt pionier...
si mai zicem ca am trecut peste comunism... Aceeasi profi cu termenul de expirare de mult depasit, tocilari, toc-toc pe coridoarele scolii si priviri "sfioase" in sus... O amica stie despre ce vb... eram anul trecut cu ea pe faleza si ne-o imaginam pe... o colega facand un blow job si privind murdar la partener:)). tre' sa recunosc ca era o priveliste pe cinste.
anyway... dupa ce azi noapte m-am uitat la Sex and the City timp de aproximativ 6 ore, pana la ora 4AM (dupa care au inceput sa imi dea beepuri niste cretini- deci tot nu am putut sa dorm), acum, uniforma mi se pare si mai oribila- daca se poate asa ceva.
WTF??? oricum nu prea o sa fie purtata. o sa ploua cu avertismente, dar o sa apara o gramadsa de parinti "binevoitori" care vor face donatii, sponsorizari si vor da spagi, mita,. pesches, bacsis si cum mai vreti sa spuneti pentru ca odraslele lor analfabete sa continue studiul in acest colegiu prestigios.
eu ma bucur ca vom avea uniforme totusi... o sa dorm cu aproximativ 10 minute mai mult every fuckkkkkking morning... mai nashpa cu fusta. . . Si o sa ne apropiem mai mult de sarafanele bleumarin, camasile albastra si numarul matricol scris cu galben pe maneca...\
MAI TINETI MINTE??? stati ca se intoarce el;))

eroare

am uitat... fulea nu poate fi pupat in cur:). adica,...poti dar degeaba. Oricum am 5 la el asa k mi se rupe.

nu pot sa dorm

nu pot sa dorm... o sa imi aprind o tigara in mod ostentativ desi stiu ca mama o sa vina si o sa mi-o stinga in buric=)) >:)>:)

wanna be

ma gandesc la posesoarele de pantofi/genti/posete/chiloti/tampoane/apa minerala de la Guess. Nu stiu de ce da' sunt pur si simplu obsedata de fetele populare ale liceului; genul de fete care in clasa a IX-a, la logica, pe tabla a scris "VAM salutat"; genul de fete care dau commenturi pe excrementul de hi5 cu "ce vis esti iubis..." sau... "X are rochia aia marfa de la zara". O gasca de oxigenate care spuneau despre toti cei care scriau cate o "compunere" prin Zari ALBastre ca sunt niste "frustrati, complexati si sarantoci". Stiti la ce oameni ma refer acum, nu??
Ei bine... Stau si ma gandesc... Pentru ei, eu sunt doar o disperata de "wanna be", asa cum s-a exprimat o persoane cu IQ-ul putin peste 30 de la mine din clasa. O persoana care se considera "open-mind". Pai... daca vreti sa vedeti, practic o minte deschisa... va fac cunostinta cu ea. si cand zic "minte deschisa" nu zic "persoana cu minte deschisa". Si totusi... cine are dreptate, in cariile lu' lupu???? Cred ca mai degraba ei sunt cei complexati si niste wanna be frustrati, care dincolo de banii pe care ii cheltuiesc pe Guess, Prada, Armani si Vuitton, nu isi gasesc linistea. Nu stiu sa se bucure de o bere cu prietenii intr-o dugheana, de o baie la nudisti in vama, de o amenda luata prin mangalia pentru "consumare de bere marca ursus, dintr-un recipient de plastic, in fata fast food"...
P.S. pt domnu' politist:
1. era tuborg
2. la doza din metal
3. eram in fata unei alimentari
4. asteptam microbuzul pt vama:D